Pictura unui prieten

Se întâmplă uneori să nu cunoşti personal pe cineva. Să nu-l fi văzut  niciodată. Să nu-i fi vorbit faţă în faţă niciodată. Şi totuşi să trăieşti cu sentimentul că îl ştii de-o viaţă. Îţi vorbeşte prin ceea ce creează. Îl descoperi urmărindu-i fiecare tablou în parte, devoalându-se de la o pictură la alta, vorbindu-ţi prin intermediul unei flori, al unui pahar cu vin sau al unei carafe cu apă. Îi simţi bucuria de a trăi prin forţa cu care creionează un tablou de iarnă, pe care, privindu-l, simţi că te reprezintă, că trăieşti aceeaşi comună bucurie a iernii care îţi pişcă obrazul cu gerul ei... Simţi alături de el bucuria bogăţiei toamnei, dar şi liniştea adusă de ea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=683046198374969&set=a.195988413747419.52935.100000087847972&type=1&theater

Spuneţi-mi, nu vi se pare că vă uitaţi la un tablou al lui Luchian?
Privind natura prin penelul lui Ion Panduru ştii sigur că ceea ce e frumos este prins în toată splendoarea şi mai ştii că, indiferent de cât de bună sau rea e viaţa, întotdeauna vor fi oameni care să ştie să o facă frumoasă. 
Un măr, o gutuie, un pahar cu vin, un buchet de flori... şi-ţi mulţumesc că exişti, Ioane!